Dragi prieteni,
Luna aprilie a sosit. Etimologic vorbind, „aprilie” înseamnă „a se deschide” și provine de la asocierea cu natura care prinde viață. Este luna în care florile și frunzele se deschid, însă pentru noi, aprilie semnifică mai mult decât atât: noi oportunități, noi uși deschise pentru un viitor prosper.
Starea de bine a profesorului în Covasna, Argeș și Prahova
Luna aceasta începem înscrierile pentru programul național de training „Starea de bine a profesorului – o călătorie conștientă”, din județele Covasna, Argeș și Prahova! După cum bine știți, trainingul se desfășoară pe perioada a 5 săptămâni, timp în care vom începe împreună o călătorie conștientă a profesorilor. Prima sesiune va avea loc în data de 10 mai.
Prin intermediul acestui program, ne propunem să oferim profesorilor câteva sugestii practice despre modul în care putem dobândi sau menține sănătatea emoțională și fizică, care, la un loc, contribuie la starea noastră de bine. Sfaturile pot fi folosite în sala de clasă împreună cu elevii/copiii, însă pot fi exemple aplicabile și pentru viața de zi cu zi.
Structura programului cuprinde o parte teoretică și una practică, având suport teoretic, dar și tehnici și exerciții ce pot fi puse în aplicare. Programul este alcătuit din 5 sesiuni live, studiu individual ghidat pe o platformă digitală și întâlniri cu grupuri de reflecție. În total, programul însumează 25 de ore.
Înscrierile se pot face până în data de 30 aprilie prin completarea formularului din link-ul următor: https://forms.gle/8ofQthnZoLkt7oSt9
Conferința SuperTeach din Martie 2022, Luduș
Echipa Profesori Fericiți pentru România a fost prezentă la Conferința SuperTeach, organizată în data de 19 Martie, la Luduș. Simona Baciu, fondator al programului Profesori Fericiți pentru România, alături de Sonia Tekereș, trainer al programului, au adus în fața publicului două teme de mare actualitate: stresul ca urmare a traumei în vremuri dificile și strategiile comportamentale pozitive în sala de clasă.
Prezentarea susținută de Simona Baciu, precum și atelierul prezentat de Sonia Tekeș au stârnit un val de reacții pozitive și aprecieri. Ne-a făcut o deosebită plăcere să vedem că participanții ne ascultă cu mare atenție și interes, că pun întrebări și doresc explicații suplimentare. Feedback-ul primit la final ne-a umplut sufletele de mulțumire și recunoștință. Ne bucurăm că am putut împărtăși o parte din noi și din cunoștințele noastre.
Le mulțumim, cu această ocazie, și prietenilor de la SuperTeach și așteptăm cu nerăbdare să ne revedem la o altă conferință, unde sperăm că vom fi într-un număr cât mai mare!
Programele dedicate persoanelor refugiate în județul Cluj
Suntem aici pentru Ucraina! Suntem conștienți de situațiile dificile prin care trec persoanele ucrainene, motiv pentru care dorim să le oferim tot sprijinul necesar pentru a trece cât mai ușor peste această perioadă.
Pentru persoanele dornice de a învăța limba română la un nivel de bază, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj organizează, începând cu luna aprilie, cursuri pentru persoanele din Ucraina. Înscrierea se realizează prin intermediul unui formular online. Locurile sunt limitate, iar ocuparea acestora se efectuează în ordinea înscrierii.
Mai multe detalii despre curs aici: https://www.bjc.ro/new/files/acasa/regulament_club_de_inv_a_lb_romane_pt_ucraineni.pdf
Link de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/1lnUK5ZEd9hKSVGhwqaWnm_XvNHenFAVr90MVXvDqjSw/edit
De asemenea, Hotel&Vila Granata – Fotbal Cluj CFR 1907 Cluj va crea un centru de suport pentru persoanele refugiate, unde se vor oferi trainere, consiliere, informare, consultanță juridică, asistență medicală, înscriere pentru ocuparea unui loc de muncă în județ, dar și cazarea a minim 80 de persoane. Copiii și tineri luați în evidență pot beneficia de programe care să le permită continuarea studiilor. Acest centru oferă și suport telefonic (0364406518) sau online (www.civicsuport.ro ).