Newsletter luna iulie, 2021

by ttworg

Călătoria spre Starea de Bine continuă!

Luna iulie este dedicată sănătății mintale și emoționale a profesorilor, pe care îi îndemnăm să-și îndrepte atenția și asupra lor, în această vacanță.

Dragi profesori,

Vă invităm să vă (re)conectați cu voi înșivă, să vă acordați un mic răgaz, în care să vă recunoașteți și să vă acceptați atât meritele și calitățile, cât și lucrurile care vă fac vulnerabili. Profitați de această perioadă să vă încărcați cu energie pozitivă și să vă (re)descoperiți starea de bine. Astfel, la începutul noului an școlar, vă veți putea întâmpina elevii cu gânduri bune și îi veți vedea zâmbind în sala de clasă.

O Călătorie Conștientă spre Starea de Bine

 Training-ul online „O călătorie conștientă spre Starea de Bine” este acum disponibil pentru toți cei care doresc să-și dezvolte abilitățile de reducere a stresului, gestionarea emoțiilor și construirea rezilienței emoționale.

Ce putem face să depășim stresul, anxietatea și neliniștea, să ne acceptăm și să ne valorizăm mai mult pe noi înșine? Cum putem crea o atmosferă plăcută la clasă, transmițându-le elevilor noștri gânduri pozitive, care să-i facă să se participe cu bucurie la orele noastre?

Află răspunsurile în cadrul training-ului nostru.

Pentru oferte personalizate și de grup, vă rugăm să ne scrieți la office.fundatiatc@gmail.com

Rezultatele studiului privind Starea de Bine a profesorilor din România

 Primul studiu științific dedicat stării de bine a profesorilor din România s-a desfășurat în perioada martie – mai 2021, la inițiativa programului Profesori Fericiți pentru România – un demers susținut de Transylvania College Foundation din Cluj-Napoca, împreună cu dr. Gilda Scarfe – profesor, avocat, practicant al psihologiei pozitive și fondatoarea proiectului de consultanță educațională inovatoare la nivel global – Positive Ed, în parteneriat cu Merito, SuperTeach, Romanian Business Leaders și Clusterul de Educație C-EDU.

Rezultatele vor fi prezentate în cadrul unei conferințe online, ce va fi anunțată în curând, pe pagina de Facebook.

Podcastul „Profesori Fericiți pentru România” cu Simona Baciu

În cadrul Podcastului “Profesori Fericiți pentru România”, am lansat o nouă serie de Conversații cu Farmec, cel mai mare producător de produse cosmetice din România, care ne va sprijini în cultivarea stării de bine mentale, emoționale, dar și fizice a membrilor comunității noastre. În cel de-al treilea episod, intitulat “Învață să fii fericit!”, Simona Baciu a invitat-o pe Daciana Sârbu, care ne-a vorbit cu sinceritate și bunăvoință despre carieră, despre familie, despre educație și antreprenoriat.

Dacă ți-a plăcut și acest episod, abonează-te la canalul nostru pentru a fi la curent cu noile apariții.

 Trainingul național „Starea de bine a profesorilor” a ajuns la Constanța

Cu sprijinul companiilor Herlitz România, Pelikan și Azomureș, continuăm programul național de training “Starea de bine a profesorilor – o călătorie conștientă” și sperăm să ne întâlnim cu profesori din cât mai multe județe din țară. În 23 iunie, ne-am dat întâlnire la malul mării cu partenerii noștri permanenți, cu sponsorii locali, Chimpex și Aquatica Experience, și cu o parte din profesorii care ni s-au alăturat în acest demers. Puteți urmări cum a decurs totul, aici.

Dacă aveți sugestii, întrebări sau pur și simplu doriți să luați legătura cu noi, ne puteți contacta la adresa de email profesorifericiti@gmail.com.

You may also like

LAsa un mesaj

Acest website foloseste cookies pentru ati imbunatati experienta de navigare. Presupunem ca esti de acord, dar poti sa iesi daca doresti. Accept Read More

Confidentialitate & Cookies