Newsletter luna februarie, 2021

by ttworg

Februarie – Luna Stării de Bine a Profesorului în educația românească

 

Luna aceasta, organizăm cea de-a doua ediție a Lunii Stării de Bine a Profesorului, un program prin care promovăm beneficiile stării de bine a profesorilor, în clasă și în afara ei, pentru că sănătatea emoțională și socială a profesorului are un impact pozitiv în comportamentul și succesul școlar al elevilor.

Inițiativei noastre s-au alăturat Finnish Teacher Training Centre Sibiu și 10 școli private din țară, care ne vor ajuta să organizăm o serie de activități online dedicate profesorilor, menite să le ofere sprijinul necesar pentru ca ei să se simtă susținuți în rolul lor de creatori de educație și să transmită mai departe, elevilor, bucurie, entuziasm și atitudine pozitivă. 

 

Calendarul evenimentelor:

Serie de webinarii pentru Starea de Bine a profesorului

În 8 și 22 februarie, începând cu ora 17:00, pe pagina de Facebook Profesori Fericiți pentru România, vor avea loc două webinarii dedicate profesorilor, împreună cu fondatori și directori de școli private din România, în cadrul cărora se vor împărtăși metode, experiențe și modele de bună practică pentru Starea de Bine a profesorilor. 

Dacă e joi, e despre Starea de Bine!

În 4, 18 și 25 februarie, pe pagina de Facebook Profesori Fericiți pentru România, se vor organiza Conversații pentru Starea de Bine, o serie de întâlniri live, în care se va discuta, împreună cu Gabriela Secoșan – directorul programului de training Profesori fericiți pentru România, Simona Baciu – fondatoarea Profesori Fericiți pentru România și autoarea cărții “Profesorul din tine” și invitații lor – specialiști în educație și lideri de opinie în domeniu, despre provocările pe care le întâmpină profesorii în această perioadă și despre cum le pot gestiona pentru a-și menține Starea de Bine. 

Webinar Neuroștiințe și Starea de Bine a profesorilor

În 15 februarie, de la ora 15:00, webinarul Neuroștiințe și Starea de bine va trata, din punct de vedere al chimiei și biologiei, modul în care starea de bine influențează capacitățile fiziologice ale creierului. Invitata Elenei Lotrean, fondatoarea Finnish Teacher Training Center, la acest webinar este Laura Popa, care va împărtăși participanților din experiența sa de profesor, mentor, director și formator. Acest webinar va fi distribuit live pe pagina Finnish Teacher Training Centre, iar înscrierea se va face pe site-ul teachertraining.ro (în secțiunea de calendar).

Comunitatea suntem noi!

Profesorii sunt invitați să împărtășescă, în comunitatea Profesori Fericiți pentru România, exemple de metode pe care le folosesc pentru a aduce și păstra starea de bine în clasa lor. Pe parcursul lunii februarie, pe pagina de Facebook Profesori Fericiți pentru România, vom distribui o serie de mesaje inspiraționale, împărtășite de profesori pentru profesori.

Podcastul Profesori Fericiți pentru România

Odată cu toate aceste evenimente, am lansat și podcastul Profesori Fericiți pentru România, dedicat Conversațiilor pentru Starea de Bine, în cadrul cărora am discutat despre provocarea de a fi dascăl în aceste vremuri. Acesta a fost creat din dorința de a veni în sprijinul profesorilor și al tuturor celor care își doresc să-și practice profesia cu blândețe și entuziasm. 

 

Vă așteptăm cu bucurie, alături de noi, în Luna Stării de Bine a Profesorului!

 

You may also like

LAsa un mesaj

Acest website foloseste cookies pentru ati imbunatati experienta de navigare. Presupunem ca esti de acord, dar poti sa iesi daca doresti. Accept Read More

Confidentialitate & Cookies
Rezervă produsul Vei fi informat când produsul va fi disponibil în stoc. Te rugăm să completezi cu o adresă de e-mail validă, în câmpul de mai jos. Nu uita să selectezi cantitatea de produse pe care o dorești!